S********* N******** „************ F******** S** P*** A************ J******* A****** D* I********* S***
ReclamantU******* A************* T********** A C****** Ţ***
Pârât PârâtI********* P********** G*****
Pârât PârâtS********* N******** „************ F******** S*
ReclamantC******** L**** Ţ***
Pârât PârâtRespinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională „Îmbunătăţiri Funciare” SA Bucureşti – în insolvenţă, prin administratori judiciari Agenţia de Insolvenţă SPRL Bucureşti şi RCB Insolvency SPRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii C.L. Ţepu, jud. Galaţi şi Instituţia Prefectului jud. Galaţi. Respinge acţiunea acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Ţepu, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Galaţi sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 29.05.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Hotarare 464/2017 din 29.05.2017Amână pronun?area la 29.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2017Amână pronun?area la 22.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2017Amână pronun?area la 08.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2017Admite cererea de abtinere formulată. Conform deciyiei civile nr. 96/26.01.2017 a Cur?ii de Apel Gala?i se vor men?ine actele efectuate până la data de 01.04.2016. Dispune repartiyarea aleatorie a dosarului, cu debifarea C3 CAF. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 14.03.2017.
Incheiere abtinere din 14.03.2017