M**** C****** I****
InculpatT****** I***
Parte responsabilă civilmenteT****** M****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 273 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. corob. cu art. 115 alin. 1 lit. b şi art. 118 C.pen., aplică inculpatului MCI, fiul lui , născut la data de , domiciliat în , cu antecedente penale, deţinut în prezent în Penitenciarul Bistriţa, măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Constată că prin Sentinţa penală nr. 61 din data de 20.09.2017 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 2841/84/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 1541/A din data de 22.11.2017 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. a C.pen., inculpatul va executa numai pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie aplicată prin Sentinţa penală nr. 61 din data de 20.09.2017 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 2841/84/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 1541/A din data de 22.11.2017 a Curţii de Apel Cluj, în executarea căreia se află în prezent. În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., onorariul avocatului care a acordat asistenţă judiciară din oficiu inculpatului, av. Popovici Mircea din cadrul Baroului Sălaj, în cuantum de 260 lei pentru faza de judecată, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2018.
Hotarare 16/2018 din 08.01.2018Amână pronun?area la data de 8 ianuarie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.12.2017Termen pentru deliberare la data de 22.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2017Lipsă inculpat, arest preventiv CA Cluj
Incheiere de sedinta din 08.11.2017