P****** C********* T***** A****
InculpatB**** V***** C*********
InculpatM********* A*********** Ş* D********** R***** - A****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
Parte civilăM********* A*********** Ş* D********** R***** - A*** C****** J******* M********
Parte civilăI. În baza art.181, alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35, alin. 1 Cp şi art. 5 alin. 1 NCp, Condamnă pe inculpatul P****** C********* T***** A****, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p, pedeapsă care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 68 Cp, pentru săvârşirea în formă continuată (4 acte materiale) a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În baza art. 65 Cp, Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p, pe durata prev. de art. 65 alin. 3 Cp. În baza art. 91 C. pen., Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin.1 C. pen. Obligă pe inculpatul P****** C********* T***** A**** ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 C. pen., Obligă pe inculpatul P****** C********* T***** A**** ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cp, rap.la art. 404 alin.2 Cpp, Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul P****** C********* T***** A**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Prunişor, judeţul Mehedinţi, sau în cadrul unei unităţi şcolare subordonate Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cp, Atrage atenţia inculpatului P****** C********* T***** A**** asupra dispoziţiilor art. 96 Cp, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. ? În baza art. 397 alin.3 Cpp, rap. la art. 256 Cpp,şi art. 25 alin.3 Cpp, Dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate, pe baza cărora inculpatul P****** C********* T***** A**** a obţinut pe nedrept fonduri europene şi naţionale, respectiv: - desfiinţarea totală a contractelor nr. 45/29.11.2010, arendator „Dăescu Maria, mo?t. Dăescu Vasile”, pentru suprafa?a arendată 5,3 ha; nr. 13/20.03.2013, încheiat cu arendatorul Cazacu Maria pentru suprafa?a de 2,71 ha; nr. 49/02.11.2010, încheiat cu arendatorul Ceciu Romeo pentru suprafaţa de 2,65 ha; nr. 52/02.12.2010, încheiat cu martora Iordache Erika, pentru suprafa?a de teren de 2,3 ha; ?i nr. 4/20.03.2013, încheiat cu arendatorul Ilie Elvis Alin pentru suprafa?a de 1,10 ha. şi - desfiinţarea parţială a cererilor unice de plată pe suprafaţă, respectiv: MH 29755/11.05.2011 - pentru suprafaţa de 9,45 ha.; MH 860/02.03.2012 - pentru suprafaţa de 9,45 ha.; MH 8752/21.03.2013 - pentru suprafaţa de 9,45 ha; şi MH 31049/13.05.2014 - pentru suprafaţa de 13,99 ha, suprafeţele în cauză fiind suprafeţele rezultate în urma folosirii contractelor falsificate de către inculpatul P****** C********* T***** A****, menţionate anterior. ? În baza art. 25 Cpp, rap.la art. 397 Cpp, Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Mehedinţi şi obligă pe inculpatul PEŞCHIR CONSTANTIN TRAIAN AUREL la plata, către partea civilă, a sumei de 53.909,30 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin încasarea în mod necuvenit a sprijinului acordat, la care se vor adăuga accesoriile, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate până la achitarea integrală a prejudiciului. ? În baza art. 404 alin.4 lit.c Cpp, rap.la art. 249 Cpp, Dispune menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 332/P/2014 din 08.08.2017 a DNA – Serviciul Teritorial Craiova, asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea inculpatului P****** C********* T***** A****, căsătorit cu Peşchir Elena, după cum urmează: - teren arabil intravilan în suprafaţă de 1401 mp, situat în satul Mijarc, T8, P145, comuna Prunişor, jud. Mehedinţi, cartea funciară nr. 50191, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 813/03.06.2011; - autoutilitara Dacia Logan, serie motor D037488, serie saşiu UU1USD1W540104500, cap.cil.1461; - autoturism SUBARU FORESTER, serie motor C229733, serie saşiu JF1SG5LK45G041985, cap.cil.1994, până la achitarea integrală a debitelor datorate de inculpatul PEŞCHIR CONSTANTIN TRAIAN AUREL conform prezentei sentinţe. II. În baza art. 396 alin.1 şi 5 Cpp, cu trimitere la art. 17 alin.2, rap. la art. 16 alin.1, lit. a Cpp, Achită pe inculpatul BEN?A VIOREL-CONSTANTIN, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.48 alin. 1 C.pen. rap. la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 5 din NCp. ? În baza art. 404 alin.4 lit.c Cpp, rap.la art. 249 Cpp, Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 332/P/2014 din 08.08.2017 a DNA – Serviciul Teritorial Craiova, asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea inculpatului BEN?A VIOREL-CONSTANTIN, respectiv asupra bunurilor următoare : - moped marca KYMCO, c.cil.49 cmc, nr. de înmatriculare RFBSC10AR2760; - autoturism marca PEUGEOT, nr. de identificare VF37CKDX231272592, serie motor 1986317, c.cil. 1360, conform contractului de vânzare-cumpărare din 06.12.2011, carte identitate VD 748898, carte de identitate J278414; - autoturism marca PEUGEOT, nr. de identificare VF3GCWYVB96056876, serie motor 6005592, c.cil. 1868; - autoturism FORD FOCUS, serie motor 1k63933, nr. identificare WFONXXWPDN1K63933, c.cil.1753, conform contractului de vânzare-cumpărare din 05.03.2017. ? În baza art. 274 alin.1 C.p.p., Obligă pe inculpatul P****** C********* T***** A**** la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli stabilite pentru faza de urmărire penală. În baza art. 275 alin.6 Cpp, Cheltuielile cu suma de 180 lei, reprezentând cotă-parte din onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, Csosz Sergiu, în faza cercetării judecătoreşti pentru inculpatul B**** V***** C********* rămân în sarcina statului. Cu drept de apel, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2018, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 110/2018 din 23.05.2018În baza art. 391 alin. 2 C.p.p., stabileşte pronunţarea pentru data de 23.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2018AMÂNĂ DELIBERAREA ŞI PRONUNŢAREA LA 09.05.2018, PENTRU DEPUNEREA CONCLUZIILOR SCRISE.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2018Amânat pentru administrarea unor probe suplimentare.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018Amânat pentru citarea martorei lipsă cu men?iunea amendării şi cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Amânat pentru citarea martorului lipsă cu men?iunea amendării.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Amânat pentru a se cita martorii care au lipsit nejustificat şi alţi cinci martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018Amânat pentru citarea martorilor lipsă şi pentru citarea altor 10 martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 14.02.2018Amânat pentru a se cita martorii lipsă, plus alţi 10 martori.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018Amânat pentru a se cita martorii lipsă, plus alţi 7 martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018Amânat pentru a se cita primii cinci martori.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017Amânat la 06.12.2017, orele 11,00, pentru angajarea unor avocaţi.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017