S****** R***** M******
Intimat ReclamantS****** I***
Intimat ReclamantB**** R********* S* M***** A G******* N******* B*** O* G*****
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de apelanta Banca Românească S.A. în contradictoriu cu intimaţii S****** I*** şi S****** R***** M****** împotriva sentinţei civile nr.665/30.03.2017 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pe care o schimbă în tot şi rejudecând: Respinge cererea formulată de reclamanţii S****** I*** şi S****** R***** M****** în contradictoriu cu pârâta Banca Românească S.A. Obligă intimaţii S****** I*** şi S****** R***** M****** la plata către apelanta Banca Românească S.A. a sumei de 4195,46 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2018.
Hotarare 86/2018 din 31.01.2018amână pronunţarea la 31.01.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018Pentru a se preciza de către apelantă valoarea contestată în apel şi a se timbra la valoare, amână judecarea cauzei şi acordă termen.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017ptr citarea intimaţilor cu menţiunea personal la interogatoriu, ter. 28.11.2017
Incheiere de sedinta din 10.10.2017Pentru a se vedea soluţia pronunţată de Curtea Europeana de Justiţie în cauza Andriciuc,acordă termen de judecată la data de 10 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017