M**** G*******
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 C.pr.pen. admite cererea formulată de persoana condamnată M**** G*******, Târgu Ocna în executarea pedepsei de 7(şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3355/2013 a Judecătoriei Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3783/2013 emis de Judecătoria Iaşi atrăgându-i atenţia asupra prevederilor art. 61 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.10.2017.
Hotarare 761/2017 din 02.10.2017