D****** G**** z** "********
InculpatA**** F*****
InculpatÎn baza art. 371 Cod raportat la art. 61 alin. 2, 3 ?i 4 lit. b) C.pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen.. condamnă pe inculpatul A**** F*****, la pedeapsa amenzii în sumă de 15.000 lei, (reprezentând echivalentul a 150 zile amendă × 100 lei/zi amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice (fapta din 02.06.2017). În temeiul art.63 alin.1 C.pen. pune în vedere inculpatului că neexecutarea cu rea credinţă a pedepsei amenzii în tot sau în parte se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 371 Cod penal şi art. 396 alin. 1, 4 ?i 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul Dumitru Gulid, zis „Frăsică” la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice (fapta din 02.06.2017). În baza art. 97 alin. 1 C.p. anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 8 luni şi 20 de zile închisoare, cu termen de supraveghere de 3 ani, dispusă prin penală nr. 477/08.12.2017 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 3058/740/2017, definitivă prin decizia penală nr. 576/A/25.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272 alin. 1 C.pen. şi art. 371 alin. 1 C.pen. Potrivit art. 38 alin. 1 C. pen., constată că infrac?iunea dedusă judecă?ii din prezenta cauză este concurentă, concurs real, cu infrac?iunile pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 477/08.12.2017 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 3058/740/2017, definitivă prin decizia penală nr. 576/A/25.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 8 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 477/08.12.2017 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 3058/740/2017, definitivă prin decizia penală nr. 576/A/25.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: - 8 luni închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. art. 272 alin. 1 C. pen. - 2 luni închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, prev. de art. art. 371 alin. 1 C. pen. În temeiul art. 40 alin. 2 Cod. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contope?te pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente de: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice (fapta din 02.06.2017). - 8 luni închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. art. 272 alin. 1 C. pen; - 2 luni închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, prev. de art. art. 371 alin. 1 C. pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. aplică inculpatului Dumitru Gulid pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită cu o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv 3 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. penal. În baza art. 93 alin. (1) C. penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei ?i Consiliului Local al Alexandria, judeţul Teleorman, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Conform art. 97 alin. 2, teza II C.pen., dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 900 lei fiecare. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la instanţa de fond. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2019.
Hotarare 85/2019 din 26.02.2019Amână pronun?area la data de 26.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului Dumitru Gulid în vederea depunerii de înscrisuri noi în circumstan?iere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19 februarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se emit adrese către I.P.J. Teleorman pentru a se comunica fişele de cazier judiciar actualizate ale inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului Dumitru Gulid în vederea pregătirii apărării şi pentru a se prezenta inculpatul. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 8 ianuarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Efectuarea de verificării în DEPABD cu privire la domiciliul inculpatului Dumitru Gulid. Admite solicitarea Reprezentantului Ministerului Public, sens în care dispune în temeiul art.266 alin.1 şi 2 şi art.265 alin 4 şi 10 Cod procedură penală, emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului Dumitru Gulid. Emiterea unei adrese către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Alexandria cu privire la modalitatea de punere în executare a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 477/08.12.2017 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 3058/740/2017. Emiterea unei adrese către IPJ Teleorman în vederea comunicării a unei copii a cazierului judiciar actualizat al inculpatului Dumitru Gulid. Amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen la 13.11.2018
Incheiere de sedinta din 12.10.2018Pentru respectarea principiului nemijlocirii, amână cauza la 12.10.2018. Citarea inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 29.06.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de inculpatul A**** F*****, în vederea angajării unui apărător. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 29.06.2018, citându-se inculpaţii Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2018
Incheiere de sedinta din 11.05.2018