P**** M****
PetentI************ P******* J******* V*****
IntimatC**** D*****
IntervenientRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul P**** M****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de poliţie al judeţului Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, strada Hagi Chiriac numărul 1, judeţul Vaslui şi cu intervenientul forţat C**** D*****, domiciliat în municipiul Bârlad, strada Mihai Viteazul numărul 8, blocul D4,scara B, apartamentul numărul 25, judeţul Vaslui, privind procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PVSX numărul 0120645 din data de 20.09.2017. Menţine procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PVSX numărul 0120645 din data de 20.09.2017. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 23.03.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 687/2018 din 23.03.2018amână pronunţarea la data de 23 martie 2018. În aplicarea disp. art.396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2018amână pronunţarea la data de 12 martie 2018. În aplicarea disp. art.396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2018amână pronunţarea la data de 28 februarie 2018. În aplicarea disp. art.396 alin.2 Cod procedură civilă pronunţarea soluţiei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2018Amana cauza la 15.02.2018 pt.introducerea în cauză a interveninetului C.D.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018