G****** M***** A*****
CondamnatÎn temeiul art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, pentru lămurirea sentinţei penale nr. 298/28.07.2017 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 215/291/2017, stabileşte că: Termenul de supraveghere de 2 ani stabilit în conformitate cu prevederile art. 92 C.p. ce constituie durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an, 3 luni şi 10 zile la care a fost condamnat inculpatul G****** M***** A***** se calculează, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 2 C.p. de la data la care hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, respectiv 16.08.2017, data la care sentinţa penală nr. 298/28.07.2017 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 215/291/2017 a rămas definitivă prin neapelare. În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ – Secţia Penală. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 noiembrie 2017.
Hotarare 492/2017 din 10.11.2017Amână pronunţarea la data de 10 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017