Dosar 6483/232/2017 din 03.10.2017

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) art.12 alin.1 lit. a


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6483/232/2017
Data dosar:
03.10.2017
Instanta:
Judecătoria Găești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) art.12 alin.1 lit. a
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL amanare pronuntare
  • Soluţionare

    În temeiul art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 şi art. 396 alin. 2 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul G******* D******, la 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea”, faptă din perioada 2010 – 01.10.2014. În temeiul art. 97 Cod penal: Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti definitivă prin decizia nr. 301/01.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti în următoarele pedepse componente: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 Cod penal (1969), - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea 78/2000, - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 Cod penal (1969) rap. la art.150 Cod penal (1969), - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 Cod penal (1969), art. 132 din Legea 78/2000 - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 Cod penal (1969) rap. la art.150 Cod penal (1969) În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin.1 lit. b Cod penal cu aplic art. 10 din Legea 187/2002: Contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele individuale aplicate prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti şi constată că cea mai grea este aceea de 3 ani închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani închisoare. Inculpatul va executa pedeapsa în penitenciar conform art. 60 Cod penal. În temeiul art. 45 Cod penal: Menţine dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti privitoare la pedeapsa complementară constând în interzicerea - dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod penal (1969) pentru o perioadă de 3 ani. - dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal (1969) cu aplic art. 47 alin. 2 din legea 144/2007 pentru o perioadă de 3 ani Menţine dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti privitoare la pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor anterior amintite pe durata executării pedepsei până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei Ia act că în perioada 10.04.2017 – 08.05.2018 inculpatul a fost cercetat şi judecat sub control judiciar. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală Obligă pe inculpatul G******* D****** la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 408 şi următoarele Cod procedură penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2018.

    Hotarare 1843/2018 din 15.06.2018
  • Sedinta din data de 08.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL amanare pronuntare
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 15.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.06.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2018
  • Sedinta din data de 31.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL amanare pronuntare
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea la data de 08.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.05.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2018
  • Sedinta din data de 18.05.2018 la ora 13:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    La solicitarea apărătorului inculpatului pentru a depune la dosar note scrise, instanţa amână pronunţarea la data de 31 mai 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2018
  • Sedinta din data de 27.04.2018 la ora 13:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa celor doi martori şi pentru administrare probatorii.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2018
  • Sedinta din data de 13.04.2018 la ora 13:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa celor doi martori.

    Incheiere de sedinta din 13.04.2018
  • Sedinta din data de 30.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa anumitor martori şi citarea unui martor.

    Incheiere de sedinta din 30.03.2018
  • Sedinta din data de 09.03.2018 la ora 13:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa anumitor martori.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2018
  • Sedinta din data de 09.02.2018 la ora 13:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa anumitor martori.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2018
  • Sedinta din data de 19.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales al inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2018
  • Sedinta din data de 15.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Pentru administrare probatorii.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2017
  • Sedinta din data de 24.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C8 PENAL
  • Amână cauza

    Lipsă apărare.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2017
  • Sedinta din data de 04.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată C 4 – penal - judecător Cristescu Dory Daniela. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei, conform art. 110 alin. 2 HCSM 1375/2015. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2017.

    Incheiere abtinere din 04.10.2017
  • Sedinta din data de 04.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Respinge cererea de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată Mihai DRĂGAN, preşedintele completului de judecată C8 penal, Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2017.

    Incheiere abtinere din 04.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD