P******* B***** N******
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 44 alin. 1 C. pen., art.38 al.2 C.pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul P******* B***** N******, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere.” În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi pană când pedeapsa principală va fi executată. În temeiul art. 334 C. pen., cu aplicarea. art. 44 alin.1 C. pen., art.38, alin. 2 c. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul P******* B***** N****** la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C. pen., rap. la art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi pană când pedeapsa principală va fi executată. Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 225/10.03.2016 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 04.04.2016, prin care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere , rezultată prin contopirea următoarelor pedepse: - 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art.349 alin.2 C.p.p. şi art.396 alin.10 C.p.p; - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art.349 alin.2 C.p.p. şi art.396 alin.10 C.p.p. În temeiul art. 96 alin. 4 C. pen., revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 225/10.03.2016 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni în elementele ei componente: 9 luni şi 1 an închisoare, stabilite prin sentinţa penală nr. 225/10.03.2016 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi înlătură sporul de 3 luni închisoare În baza art.96, al.5,art. 44, al.2, art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 225/10.03.2016 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, cu cele două pedepse de câte 9 luni fiecare, aplicate prin sentinţa de faţă şi stabileşte pedeapsa cea mai grea, de 1 an (un an) închisoare, la care adaugă sporul de 9 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, rezultând o pedeapsă de 1 an (un an) şi 9 (nouă) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 45 Cod Penal, contopeşte pedepsele complementare aplicate pentru infracţiunile din prezenta cauză,cu pedepsele complementare aplicate prin nr. 225/10.03.2016 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în pedeapsa cea mai grea şi anume interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod Penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani de la data executării pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.. În baza art. 45 Cod Penal, contopeşte pedepsele accesorii aplicate, în pedeapsa cea mai grea şi anume interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod Penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,de la data rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata măsurii reţinerii de 24 ore, de la data de 13.03.2017, precum şi durata arestării preventive, dispusă începând cu data de 14.03.2017 şi până la data de 10 mai 2017. În baza art.399, alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr. 158/10.05.2017, a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul P******* B***** N****** la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 920 lei, din cursul urmăririi penale. Onorariile apărătorilor din oficiu, atât din faza de urmărire penală (Grozavu Mircea şi Focşa Emilian), cât şi din faza judecăţii (Stoleru Cornelia Lăcrămioara), vor fi avansate de Ministerul Justiţiei, în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.07.2017.
Hotarare 96/2017 din 03.07.2017Amână pronunţarea la data de 03 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2017la 30.06.2017 pentru a se depune anchetă socială în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017