C***** I**** M*****
ReclamantI******** J********
PârâtRespinge cererea de reexaminare, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.11.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 07.11.2017Repune cauza pe rol. Acordă termen la 07.11.2017, ora 12, cu citarea reclamantului cu menţiunea de a-şi preciza poziţia faţă de Decizia nr. 34/2017 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 803 din 11 octombrie 2017. Pronunţată azi, 17.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017Amână pronunţarea la data de 17.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2017Având în vedere dispoziţiile art. 33 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, dispune citarea reclamantului, email şi poştă, cu obligaţia de a achita taxa de timbru de 20 lei pe cererea de reexaminare, până la termenul din 10.10.2017, sub sancţiunea anulării cererii de reexaminare, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea citaţiei, precum şi faptul că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2017.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Pentru a se depune dovada achitării taxei de timbru de 20 de lei
Incheiere de sedinta din 12.09.2017