M********* R** V************** E*******************
PetentM**** C******
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul Municipiul Rm.Vâlcea Direcţia Economico Financiară, în contradictoriu cu intimatul M**** C******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 290 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PILX nr. 0127156 din 29.11.2017, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 29 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Rm.Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică din 18 ianuarie 2019.
Hotarare 147/2019 din 18.01.2019