C*** M******
InculpatC******** I***** V*****
InculpatG**** A***** D******
Parte civilăM**** I****
Parte civilăL***** F***** C*******
Parte civilăAdmite cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, formulate de inculpaţii minori C*** M****** şi Cojocariu Vasile Iulian. În temeiul dispoziţiilor art. 208 al. 4 rap.la art.207 alin.5 Cod proc.pen., cu aplicarea art.242 alin.2, la art.202 alin.1, precum şi la art.211 din Codul de procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii minori, cu măsura controlului judiciar. În baza art.215 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, pe durata controlului judiciar, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi; b) să informeze de îndată instanţa sau organul judiciar în faţa căruia se va afla cauza cu privire la schimbarea locuin?ei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Dorohoi – Compartimentul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu pătrundă în localuri publice, cu excepţia magazinelor cu profil alimentar. e) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Dorohoi, jud.Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; În temeiul dispozi?iilor art.215 alin.4 din Codul de procedură penală, desemnează Poliţia municipiului Dorohoi – Compartimentul Supravegheri Judiciare, jud. Botoşani ca organ de supraveghere a respectării de către inculpaţi a obliga?iilor ce le revin pe durata controlului judiciar. În baza art. 215 alin.3 din Codul de procedură penală, atrage aten?ia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea – credin?ă a obliga?iilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare sau, după caz, de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2018, ora 14.00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata90/2018 din 11.10.2018