S******* F*******
ApelantS******* V******
PârâtP*** V******
IntimatRespinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Selejan Firoanda, în contradictoriu cu pârâta P*** V******, împotriva sentinţei civile nr. 420/04.05.2018 pronunţată de Judecătoria Beiuş, în dosarul de faţă, pe care o menţine în întregime. Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 11.02.2019.
Hotarare 94/2019 din 11.02.2019Amână pronunţarea în cauză pentru data de 11 februarie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019În vederea administrării probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 04.12.2018În vederea administrării probaţiunii încuviinţate în cauză
Incheiere de sedinta din 06.11.2018