C**** V*****
IntimatDosar nr. 1488/241/2018 HOT. din 13.09.2018 În temeiul art. 240 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, recunoaşte decizia de impunere a sancţiunii financiare emisă de Ennepe Rhr Kreis Der Landrat Fachbereich Ordung und Strasenverkehr, Germania, cu nr. de referinţă 3247065110-724683 din data de 09.10.2017, rămasă definitivă la data de 03.11.2017, prin care intimatului Capră Vasile i-a fost aplicată o amendă contravenţională de 70,00 euro, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de legislaţia germană în art. 41 alin. 1, art. 49StVO (Legea privind circulaţia pe drumurile publice, 11.1.4 BKat (lista de amenzi), art. 24 din Legea privind traficul rutier (faptă din data de 10.07.2017), fiind obligat şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 30,55 euro. În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, obligă pe intimatul Capră Vasile la plata amenzii contravenţionale şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 460 lei, reprezentând contravaloarea sumei de 100,55 euro la cursul valutar de la data pronunţării pedepsei (respectiv 09.10.2017, dată la care cursul valutar era de 4,5684 lei pentru 1 euro). În temeiul art. 247 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, dispune comunicarea către Biroul Federal de Justiţie (Bundesamt fur Justiz), Bonn, Germania a unui exemplar al prezentei sentinţe penale, după rămânerea sa definitivă. În temeiul art. 246 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.09.2018. Preşedinte,
Hotarare 187/2018 din 13.09.2018