P******* S****
Intimat Persoană vătămatăD*** T*****
Apelant InculpatB******** S***** A***
Apelant InculpatRespinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii D*** T***** şi Bocioancă Ştefan Alin, împotriva sentinţei penale nr.449/24.05.2018 pronunţată de Judecătoria Buzău. Deduce din durata pedepselor aplicate inculpaţilor D*** T***** şi Bocioancă Ştefan Alin perioada reţinerii şi arestării preventive a acestora, de la data de 25.11.2017 la zi. Obligă apelanţii la câte 700 lei cheltuielile judiciare către stat. Onorariile apărătorilor din oficiu pentru apelanţi, în cuantum de câte 360 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.09.2018.
Hotarare 807/2018 din 03.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 3 septembrie 2018 în vederea administrării probelor admise.
Incheiere de sedinta din 09.08.2018În baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin.2 şi 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D*** T*****, şi a inculpatului Bocioancă Ştefan-Alin, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Focşani şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 iulie 2018.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.07.2018