T******** C***** L******
IntimatÎn temeiul art. 585 alin. 1 din C. proc. pen. admite cererea de modificare a pedepsei formulată de BEP din cadrul Judecătoriei Bacău cu privire la intimatul T******** C***** L******. A. Constată că infracţiunile ce fac obiectul: 1. Sentin?ei penale nr. 3220/11.10.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 6491/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 1802/22.11.2017 a Curţii de Apel Craiova, prin care intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 – art. 229 alin. 1 lit. b şi d, alin. 2 lit. b C. pen. C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a şi d C. pen. (faptă săvârşită la data de 11.02.2017). 2. Sentin?ei penale nr. 2419/11.07.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 3656/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 2017/20.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, prin care intimatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Sunt concurente. B. În baza art. 97 alin. 1 C. pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr. 2419/11.07.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 3656/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 2017/20.12.2017 a Curţii de Apel Craiova. C. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr. 2419/11.07.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 3656/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 2017/20.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, toate aplicate prin această hotărâre, după cum urmează: 1. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 03.11.2015). 1.1. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. pe o perioadă de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 03.11.2015). 1.2. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 03.11.2015). 2. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea prev. de art. 334 alin. 1 C. pen. (faptă săvârşită la data de 03.11.2015). 2.1. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. pe o perioadă de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 03.11.2015). 2.2. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. (faptă săvârşită la data de 03.11.2015). 3. sporul de 4 luni închisoare. Înlătură sporul indicat la pct. 3. D. În baza art. 40 alin. 2, art. 38 alin. 1 ?i art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedeapsa principală indicată la lit. A1 cu cele indicate la lit. C1 şi C2, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse, intimatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 2 C. pen. aplică intimatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. pe o perioadă de 1 an. În baza art. 45 alin. 2 ?i 5 C. pen. aplică intimatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen. E. În baza art. 40 alin. 3 C.pen. scade din pedeapsă perioada executată de la 13.02.2017 la zi. F. Menţine dispoziţia de confiscare specială de la intimat a următoarelor bunuri: un telefon mobil marca Samsung, model SM – J5 10 FN/DS având IMEI şi IMEI , prevăzut cu acumulator seria TH1HB04CS/2-B; un ceas de mână marca CURREN, având cureaua de culoare albastră şi cadranul auriu, model M 8206, bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Dolj, conform dovezii seria H nr. 0136985 din data de 21.02.2017 (dispoziţie din Sentin?a penală nr. 3220/11.10.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 6491/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 1802/22.11.2017 a Curţii de Apel Craiova). G. Dispune desfiinţarea formelor de executare emise în baza Sentin?ei penale nr. 3220/11.10.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 6491/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 1802/22.11.2017 a Curţii de Apel Craiova, şi a Sentin?ei penale nr. 2419/11.07.2017 pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 3656/215/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 2017/20.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, şi emiterea unor noi forme de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, din fondurile MJ către Baroul Bacău. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.09.2018.
Hotarare 1695/2018 din 19.09.2018În baza art. 391 alin. (1) C. pr. pen. stabile?te termen pentru pronunţare la data de 19.09.2018. Pronunţată în şedinţa publică, astazi 11.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 11.09.2018, pentru emiterea unei adrese către PNT BC şi ataşarea fişei de cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 10.07.2018Amana judecarea cauzei la data de 10.07.2018, ora 9, C1 pentru refacerea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Amana judecarea cauzei la data de 12.06.2018, ora 9, C1, pentru citarea cu aducere a petentului.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Amana judecarea cauzei la data de 22.05.2018, ora 9, C1, pentru atasarea fisei ANP.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018