Dosar 175/83/2018* din 16.07.2018

litigiu privind achiziţiile publice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 175/83/2018*
Data dosar:
16.07.2018
Instanta:
Tribunalul Satu Mare
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind achiziţiile publice
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.08.2018 la ora 12:00

    Complet: C13fond-AP
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei materiale a completului specializat în achiziţii publice din cadrul Tribunalului Satu Mare, Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cererii formulate de către reclamanta A. S. M. SA, în contradictoriu cu pârâta G. A. R. SA.Admite excepţia necompetenţei materiale a completului specializat în achiziţii publice din cadrul Tribunalului Satu Mare, Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cererii reconvenţionale formulate de către pârâta reclamantă reconvenţional G. A. R. SA, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional A. S. M. SA.Trimite dosarul completului competent, respectiv celui specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, din cadrul Tribunalului Satu Mare, Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.Constata existenţa conflictului negativ de competenţa.Suspenda judecata prezentei cauze.Dispune înaintarea dosarului Curţii de apel Oradea, în vederea soluţionarii conflictului negativ de competenţa.Definitiva.Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.08.2018.

    Hotarare 566/2018 din 23.08.2018
  • Sedinta din data de 21.08.2018 la ora 12:00

    Complet: C13fond-AP
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera, asupra excepţiei necompetenţei invocate şi potrivit disp. art. 396 C.pr.civ., instanţa dispune amânarea pronunţării la data de 23.08.2018, urmând ca soluţia să se pună la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.08.2018
  • Sedinta din data de 30.07.2018 la ora 10:00

    Complet: C13fond-AP
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru communicarea unui exemplar din înscrisurile depuse la termenul de judecată de azi cu reclamanta, în vederea respectării dreptului la apărare.

    Incheiere de sedinta din 30.07.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD