S**** E**** A*****
InculpatÎn baza art.336 al. 1 C.p.cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p Condamna pe inculpatul S**** E**** A***** la 1 an închisoare, pentru săvârşirea în dat ade 28.07.2017 a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.335 al. 2 C.p.cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p Condamna pe inculpatul S**** E**** A***** la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea în data de 28.07.2017 a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule in România. În baza art. 38 al. 2, art. 39 lit. b C.p. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând pedeapsa totală de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 91, 92 C.p. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 al. 1C.p. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 C.p. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 al. 3 C.p. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 61 de zile, în cadrul Primăriei Strehaia sau Liceului Matei Basarab din Strehaia. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 96 C.p. În baza art. 274 al. 1 C.p.p. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Hotarare 90/2018 din 30.04.2018