N****** A********
Apelant PetentI** N****
Intimat IntimatAdmite apelul formulat de petentul N****** A********, împotriva sentinţei civile nr.2442/19.10.2017 pronunţată de Judecătoria Roman. Schimbă în tot sentinţa apelată şi, în consecinţă: Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul N****** A******** în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Neamţ, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicate în sumă de 870 lei, cu sancţiunea „avertisment”. Menţine procesul verbal doar pentru contravenţia prevăzută de art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006 sancţionată de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, urmând ca petentul să achite amenda de 1305 lei. Înlătură din sentinţă dispoziţia privind amendarea petentului cu suma de 500 lei, aplicată în temeiul dispoziţiilor art.187 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 929/2019 din 06.06.2019Pentru a fi îndeplinită procedura de citare cu apelanta-petentă la noul sediul ales al acesteia, precum şi pentru a fi ataşate dovezile de comunicare ale sentinţei pronunţată de prima instanţă, amână cauza şi acordă termen la data de 06.06.2019, AN3, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019