I************ L**
ReclamantV**** P****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâtul V**** P****. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 335,40 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii prestate în baza contractului încheiat de pârât cu Orange România S.A, precum şi dobânda legală în sumă de 21,13 lei, calculată până în data de 30.09.2016. Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 1.9, alin. 4 şi de art. 1.16 din Termenii ?i condiţii generale ale contractului de telefonie mobilă încheiat de pârâtă, referitoare la obligarea consumatorului la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 0,5% pe zi de întârziere şi la obligarea la plata despăgubirilor pentru încetarea contractului înainte de termen. Respinge cererile reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 58,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere şi privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1045,25 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 01.04.2019.
Hotararecameraconsiliu854/2019 din 01.04.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa, va dispune amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru data de 1 aprilie 2019. Pronun?area se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 martie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa, va dispune amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru data de 21 martie 2019. Pronun?area se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2019- acordarea unui nou termen de judecată; - citarea părţilor, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la un eventual caracter abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.9 alin. 4 şi art. 1.16 din Termenii şi condiţiile generale ale contractului de telefonie mobilă.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018