V**** M*****
IntimatAdmite cererea formulată de către Biroul Federal de Justiţie al Republicii Federale Germania privind recunoaşterea deciziei de impunere a sancţiunii pecuniare emisă de autorităţile germane faţă de intimatul VLM. În baza art. 240 alin.1 din Legea 302/2004, republicată, raportat la art. 239 alin.1 pct. 33 din Legea 302/2004, republicată, şi art.6 din Decizia-cadru 2005/214/JAI, recunoaşte Decizia nr. 51.7.36449 MI din data de 11.10.2017, definitivă la data de 01.11.2017 emisă de către Landkreis Celle, Kreiskasse als Vollstreckungsbehorde, prin care intimatul VLM, născută la data de CNP , , a fost obligat la plata sumei de 70 euro cu titlu de amendă şi a sumei de 30,55 euro cu titlu de cheltuieli judiciare, pentru săvârşirea contravenţiei rutiere prevăzută de art. 41 alin. 1 coroborat cu anexa 2, art. 49 StVO (Legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice), art. 24 StVG (Legea privind traficul rutier), 11.3.4 BKat (Registrul de amenzi). În baza art. 240 alin.1 raportat la art. 242 alin.2 Legea 302/2004, republicată dispune executarea Deciziei nr. 51.7.36449 MI din data de 11.10.2017, definitivă la data de 01.11.2017 emisă de către Landkreis Celle, Kreiskasse als Vollstreckungsbehorde faţă de intimatul VLM cu privire la plata sancţiunii pecuniare în cuantum total de 100,55 euro şi schimbă obligaţia de plată în moneda statului de executare, la cursul euro de la data emiterii deciziei, respectiv, 11.10.2017 (1 euro = 4,585 lei), stabilind în sarcina intimatului VLM obligaţia de plată a sumei de 461,02 lei . În baza art. 243 alin.1 din Legea 302/2004, republicată, hotărârea se va executa conform dispoziţiilor legii române. În temeiul art.247 lit. d) din Legea 302/2004, republicată, dispune informarea autorităţii solicitante atât despre recunoaşterea deciziei, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cât şi despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării. În baza prevederilor art.246 alin.2 din Legea 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 septembrie 2018.
Hotarare 191/2018 din 21.09.2018Termen pentru deliberare la data de 21.09.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018