I************ D* S*** I* C*********** I********* R*********** L****
ReclamantV********** V*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului Sentinţei civile nr. 99/6.02.2019, pronunţată în dosar nr. 2521/237/2018 a Judecătoriei Gura Humorului, în sensul că la alin. 2, după suma de 1965 lei, se va scrie "reprezentând penalităţi la cota legală". Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Gura Humorului. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 6.03.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.03.2019Admite acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în construcţii în contradictoriu cu pârâtul V********** V***** şi în consecinţă: Obligă pârâtul V********** V***** să plătească reclamantului suma de 1965 lei, reprezentând cota legală stabilită în baza Legii nr. 50/1991 şi nr. 10/1995, pentru investiţia realizată. Respinge pretenţiile privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică din 06.02.2019
Hotarare 99/2019 din 06.02.2019