C****** G*****
InculpatL******** N******
Parte civilăC****** G*****
InculpatÎn temeiul art 278 Cod Pr. Penala, îndreaptă eroarea materială vadită, strecurată în minuta sentinţei penale nr. 41/11.03.2020 dată în dosar 297/273/2018 al Judecătoriei Oravita, in sensul ca, aliniatul doi al minutei susamintite va avea următorul cuprins: „În baza disp art 91, 92 Cod Penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.” Menţine în rest dispoziţiilor instanţei. Despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul minutei sentinţei penale nr. 41/11.03.2020 dată în dosar 297/273/2018 al Judecătoriei Oravita. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 19.03.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.03.2020În baza art.193 alin. 2 din Cod Penal aplică inculpatului CO?OVAN GEORGE, pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de opt luni închisoare aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraviţa sau în cadrul Primăriei Grădinari, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarii executării pedepsei sub supraveghere. Admite în parte actiunea civilă formulată de către partea civilă L******** N******, domiciliat în comuna Ticvaniu Mare sat Ticvaniu Mic nr. 62 jude? Cara?-Severin şi obligă pe inculpat la palta către partea civilă a sumei de 147 lei reprezentând daune materiale probate cu chitanţele depuse la filele 123-126 şi 10.000 lei daume morale, respingând în rest pretenţiile civile . În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.03.2020.
Hotarare 41/2020 din 11.03.2020Faţă de complexitatea ridicată a cauzei, reţinând că la termenul de judecată la care a avut loc dezbaterea fondului cauzei şi anume 06.02.2020, s-a stabilit, în baza art. 391 alin.1 Cod Procedură Penală, ca dată a deliberării, data de 20.02.2020, la termenul de faţă, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art. 391 alin.2 Cod Procedură Penală amână pronunţarea pentru data de 11.03.2020. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 05.03.2020. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.02.2020Instanţa, în baza art. 391 alin.1 Cod Procedură Penală, văzând şi solicitările apărătorului ales al persoanei vătămate, ce s-a prezentat după încheierea dezbaterilor, faţă de complexitatea cauzei, stabileşte ca dată a deliberării, data de 20.02.2020. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2020Acordă termen de judecată la data de 06.02.2020, termen cunoscut de părţi. Se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică , azi 09.01.2020.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului. Acordă termen de judecată la data de 09.01.2020, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică , azi 05.12.2019.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019Acordă termen de judecată la data de 05.12.2019, termen cunoscut de părţi. Pune în vedere inculpatului să facă dovada achitării onorariului de expertiză în sumă de 187 lei. Pronunţată în şedinţa publică , azi 07.11.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului. Acordă termen de judecată la data de 07.11.2019, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică , azi 10.10.2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Acordă termen de judecată la data de 10.10.2019, termen cunoscut de părţi. Emite adresă către I.M.L. Timişoara, pentru a restitui dosarul acestei instanţe nr. 297/273/2018 însoţit de dosarul de U.P. nr. 826/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa împreună cu contraexpertiza medico legală efectuată în cauză vizând nr. de zile de îngrijiri medicale acordate persoanei vătămate, cu examinarea aceseia, verificarea concluziilor certificatului medico-legal nr. 262/A2/31.05.2016 al S.J.M.L. Caraş-Severin şi ale raportului de primă expertiză medico-legală nr. 224/A1/14.07.2016 al S.J.M.L. Caraş-Severin, concluzii prin care se reţine că persoana vătămată L******** N****** a necesitat pentru vindecare un număr de 50 zile îngrijiri medicale, respectiv un număr de 65 zile îngrijiri zile medicale. Pronunţată în şedinţa publică , azi 12.09.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019Încuvinţează proba cu efectuarea unei contraexpertize medico legale de către I.M.L. Timişoara. în ceea ce priveşte concluziile certificatului medico-legal nr. 262/A2/31.05.2016 al S.J.M.L. Caraş-Severin, respectiv a concluziilor raportului de primă expertiză medico-legală nr. 224/A1/14.07.2016 al S.J.M.L. Caraş-Severin. Intervine cu adresă la I.M.L. Timişoara, cu solicitarea efectuării în cauză a unei contraexpertize medico legale cu examinarea persoanei vătămate, urmând a se verifica concluziile certificatului medico-legal nr. 262/A2/31.05.2016 al S.J.M.L. Caraş-Severin, respectiv ale raportului de primă expertiză medico-legală nr. 224/A1/14.07.2016 al S.J.M.L. Caraş-Severin, concluzii prin care se reţine că persoana vătămată L******** N****** a necesitat pentru vindecare un număr de 50 zile îngrijiri medicale, respectiv un număr de 65 zile îngrijiri zile medicale. Se va înainta dosarul de fond al instanţei, care este ataşat dosarul de U.P. nr. 826/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa ( 54 file). Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 12.09.2019 termen cunoscut de părţi prin avocat. Pronunţată în şedinţa publică , azi 20.06.2019.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019În vederea constituirii legale a completului de judecată, a respectării principiului continuităţii cauzei. Prorogă discutarea probei cu expertizarea medico-legală a persoanei vătămate, pentru următorul termen de judecată, de către judecătorul titular. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 20.06.2019 termen cunoscut de părţi prin avocat. Pronunţată în şedinţa publică , azi 23.05.2019.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul Ministerului Public. Stabileşte termen de la data de 23.05.2019 termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.05.2019.
Incheiere de sedinta din 09.05.2019Încuvinţează completarea probatoriului pe latura civilă cu martorul Novac Gheorghe Nicolae. Stabileşte termen de la data de 09.05.2019 termen cunoscut de părţi şi pentru care se va cita martorul Novac Gheorghe Nicolae de la adresa de domiciliu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.04.2019.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11 aprilie 2019, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă şi pentru care se citează martorul Ursu Alin Cosmin. Emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin –Serviciul Cazier Judiciar, pentru a verifica şi elibera copia de pe cazierul judiciar al inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Încuviinţează persoanei vătămate proba cu martorul Secula Ionel, în completarea probatoriului administrat până la acest moment procesual, obligaţia de prezentare a martorului revenind persoanei vătămate. Încuviinţează inculpatului proba testimonială în apărare precum şi cu privire la latura civilă a cauzei. Pune în vedere inculpatului să depună listă cu numele şi adresa martorilor pentru a fu citaţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14 martie 2019, termen cunoscut de inculpaţi şi pentru care se citează martorii din rechizitoriu Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel. Emite mandate de aducere pe numele martorilor Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14 februarie 2019, termen cunoscut de inculpaţi şi pentru care se citează martorii Răuţi Victor, Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel. Emiterea unor mandate de aducere pe numele martorilor Răuţi Victor, Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel. În temeiul art. 283 alin. 2 Cod procedură penală, sancţionarea martorilor Răuţi Victor, Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel cu amendă judiciară în cuantum de 250 lei. Cu drept de cerere de anulare sau de reducere a amenzii, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare pentru martorii Răuţi Victor, Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel. Executorie cu privire la amendă Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Admite cererea de amânare formulată de av. Gheorghişan Sorin. Admite cererea de amânare formulată în scris de av. Secăşan George. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17 ianuarie 2019, termen cunoscut de inculpaţi şi pentru care se citează martorii Răuţi Victor, Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Daniel. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.11.2018, termen cunoscut de părţi, se vor cita martorii din rechizitoriu Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Ionel şi martorul părţii civile Răuţi Victor în dovedirea pretenţiilor, cu mandate dea ducere. Pronunţată în şedinţa publică din 18.10.2018.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018Ia act că se impune readministrarea probatoriului din faza de U.P. Încuviinţează pe latura civilă pe martorul Răuţi Victor în dovedirea pretenţiilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18.10.2018, termen cunoscut de părţi, se vor cita martorii din rechizitoriu Coşovan Ovidiu Daniel, Miloş Ioan Iacob şi Neagu Bogdan Ionel şi martorul părţii civile Răuţi Victor în dovedirea pretenţiilor. Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2018.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de persoana vătămată L******** N****** în vederea pregătirii apărării şi a angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.09.2018, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 28.06.2018.
Incheiere de sedinta din 28.06.2018