Dosar 32619/3/2018 din 01.10.2018

expropriere DOSAR ELECTRONIC


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32619/3/2018
Data dosar:
01.10.2018
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
expropriere DOSAR ELECTRONIC
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.12.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 47 114 euro echivalent în lei calculat la cursul BNR din data plăţii reprezentând valoarea imobilului expropriat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 30000 de euro ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 10 260 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Ia act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă. Pronunţată astăzi, 17.12.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1803/2021 din 17.12.2021
  • Sedinta din data de 03.12.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2021
  • Sedinta din data de 29.11.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 29.11.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 02.11.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2021
  • Sedinta din data de 19.10.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2021
  • Sedinta din data de 05.10.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.10.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2021
  • Sedinta din data de 21.09.2021 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.10.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021
  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 15:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 15.06.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 15:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 15:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.03.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 14:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2020 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    continuarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 15.12.2020
  • Sedinta din data de 20.10.2020 la ora 14:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru administrarea unor probe suplimentare şi acordă termen la data de 15.12.2020, ora 13:00

    Incheiere de sedinta din 20.10.2020
  • Sedinta din data de 22.09.2020 la ora 15:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de raspunsul la obiectiuni

    Incheiere de sedinta din 22.09.2020
  • Sedinta din data de 21.07.2020 la ora 14:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsă răspuns expert

    Incheiere de sedinta din 21.07.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Pentru formularea unui punct de vedere de către expert

    Incheiere de sedinta din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 21.04.2020 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept conform art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

    Rezolutie din 21.04.2020
  • Sedinta din data de 18.02.2020 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 03.02.2020 prin care s-a dispus menţinerea măsurilor luate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raport de expertiza.Termen: 18.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 19.11.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 13:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 16.04.2019 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    administrarea probelor de către avocaţi

    Incheiere de sedinta din 16.04.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 08:30

    Complet: F 15
  • Amână cauza

    Respinge excepţia netimbrării invocată de pârâtă ca neîntemeiată. Respinge excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă ca neîntemeiată. Califică excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă ca apărare de fond. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 16.04.201, pentru care se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 22.02.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 12:00

    Complet: F 15
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 22.02.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD