P******* M****
Intimat ReclamantP****** B*** R*********
Apelant PârâtAdmite apelul formulat de către apelanta – pârâtă Piraeus Bank România S.A. împotriva Sentinţei civile nr.574 pronunţată de Judecătoria Lehliu - Gară în data de 30.10.2017, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P******* M**** pe care o schimbă în parte şi rejudecând : Menţine dispoziţiile primei instanţe privitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate în contract la art.13.1 cu privire la riscul politic asumat de împrumutat şi art.13.5 cu privire la atribuirea competenţei de soluţionare a litigiilor în favoarea instanţelor din Bucureşti şi constatarea nulităţii acestora. În rest, respinge pretenţiile solicitate de reclamantul P******* M****. Obligă intimatul – reclamant P******* M**** la plata către apelanta – pârâtă Piraeus Bank România S.A. a sumei de 1146 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.01.2019.
Hotarare 84/2019 din 31.01.2019Amână pronunţarea la data de31.01.2019, pentru când pronunţarea hotărârii se va face, conform art. 396 alin. 2 C.p.c , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019Pentru lipsă de procedură cu intimatul acordă termen la data de 16.01.2019.
Incheiere de sedinta din 17.10.2018ptr ca apelanta să timbreze cu suma de 322 lei şi să depună precizări cu privire la restul sumei contestate, ter. 17.10.2018
Incheiere de sedinta din 27.06.2018