V**** C****
CondamnatÎn temeiul art. 583 C.proc.pen. raportat la art. 96 cod penal şi art. 91 C.pen., admite sesizarea consilierului de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Satu Mare şi revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată condamnatului V**** C**** prin sentin?a penală nr. 1585 din 03.11.2016 definitivă prin neapelare la 29.11.2016 şi dispune executarea în întregime a pedepsei. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. interzice condamnatului V**** C**** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului condamnatului V**** C**** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Roca Raluca, conform delega?iei nr.599/2018. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Hotarare 781/2018 din 20.06.2018Amână pronunţarea la data de 20.06.2018, ora 14.00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2018Amână pronunţarea la data de 06.06.2018, ora 14.00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2018Considerând prezenţa inculpatului necesară în faţa instanţei, va acorda un nou termen de judecată pentru care inculpatul se va cita cu mandat de aducere, conform art. 364 al. 5 CPP.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018