L**** I* A*******
InculpatCondamnă pe inculpatul L A, pentru săvârşirea infracţiunii de: - conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art.92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Cerneşti sau la Primăria Copalnic-Mănăştur. Supravegherea executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse condamnatului se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 900 de lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.02.2019.
Hotarare 839/2019 din 21.02.2019Stabileşte pronunţarea pentru data de 21.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2019termen acordat, faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 21.11.2018FAŢĂ DE LIPSA INCULPATULUI
Incheiere de sedinta din 03.10.2018