S****** G*******
Intimat IntimatAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis la data de 2 mai 2018, de către Judecătorul pentru Cercetări Preliminare pe lângă Tribunalul Napoli, Secţia XXI, doamna judecător L.R., în vederea efectuării urmăririi penale pe numele persoanei solicitate S.G. şi, în consecinţă, dispune predarea persoanei solicitate S****** G******* către autorităţile judiciare din Italia. În baza art. 112 alin. 1 raportat la art. 58 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată dispune amânarea predării persoanei solicitate S.G. către autorităţile judiciare din Italia până la executarea pedepsei privative de libertate de 9 ani şi 6 luni închisoare potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 156/26 iunie 2015 emis de Judecătoria Cluj Napoca sau până la data liberării condiţionate. În baza art. 103 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 ia act de faptul că persoana solicitată este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Italia. Ia act că persoana solicitată S.G. nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 103 alin. 3 şi 5 din Legea nr. 302/2004. În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 dispune luarea măsurii arestării persoanei solicitate S.G. pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării menţionate mai sus - în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia. În baza art. 107 alin. 3 raportat la art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 dispune emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate S.G. mandat ce va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cetăţeanul român S.G. este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. Stabileşte onorariu apărător din oficiu în sumă de 420 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea Baroului de avocaţi Cluj. În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2018.
Hotarare 102/2018 din 12.07.2018