M********* G*********
PetentG**** M***
IntimatAdmite cererea formulată de petentul M********* G*********, în contradictoriu cu intimatul G**** M*** şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie nr. 2 din 02.03.2017 cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 100 ore, în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat de interes local aflat în aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Gheorgheni. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.09.2018.
Hotarare 1497/2018 din 11.09.2018