L****** G*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 ?i 4 C. procedură penală stabileşte faţă de inculpatul L****** G*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art.335 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. procedură penală pedeapsa de 4 luni închisoare. Constată că fapta ce formează obiectul prezentului dosar este concurentă cu cea pentru care faţă de inculpat a fost stabilită pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 C. penal şi s-a dispus amânarea aplicării pedepsei prin sentinţa penală nr. 358 din 5 noiembrie 2015, dată în dosarul 4048/285/2015 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare. În baza art.89 C. penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 358 din 5 noiembrie 2015 dată în dosarul 4048/285/2015 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare. În baza art. 38 alin. 1 C. penal, art. 39 alin. 1 lit. b C. penal aplică inculpatului L****** G***** pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă un spor de o lună şi 10 zile închisoare, inculpatul având de executat 11 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 11 luni şi 10 zile închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani care începe să curgă, conform art. 89 alin. 2 C. penal, de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 358 din 5 noiembrie 2015, dată în dosarul 4048/285/2015 al Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, privind revocarea amânării aplicării pedepsei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 17 ianuarie 2019.
Hotarare 42/2019 din 17.01.2019Amana pronuntarea la data de 17 ianuarie 2019. Pronuntata în sedinta publica, azi, 10 ianuarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2019