S* V**** I******* S**
PetentP******* M*********** B**************** M*********** B******
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta PMB – SU şi, în consecinţă, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.VI SRL, în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.VI SRL în contradictoriu cu pârâtul PMB.Respinge cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 29.03.2019.
Hotarare 96/2019 din 29.03.2019Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 29.03.2019, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2019Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 15.03.2019, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2019termen pentru studiul notelor comunicate în şedinţă publică
Incheiere de sedinta din 15.02.2019Prorogă pronunţarea asupra cererilor în probaţiune formulate de petentă, cu privire la cercetarea locală şi la expertiza în construcţii, pentru termenul de judecată următor. Pune în vedere reprezentantului intimatei să depună la dosar un punct de vedere, în scris, în sensul de a comunica dacă refuzul exprimat în conţinutul adresei nr. 36776 din data de 9.05.2018 emisă de arhitect şef, serviciul urbanism, a avut în vedere starea de fapt şi toate aspectele tehnice prezentate de către dl. arhitect RCI în memoriul general depus la dosar, filele 7-10
Incheiere de sedinta din 16.11.2018estimarea duratei cercetării procesului
Incheiere de sedinta din 19.10.2018