B***** A****
ApelantT**** I*** V******
IntimatT**** D*******
IntimatB***** S****
ApelantAdmite apelul formulat de către reclamanţii B***** A**** şi B***** S****, împotriva sentinţei civile nr. 788/2017 a Judecătoriei Câmpeni, pronunţată în dosar nr. 954/203/2017. Schimbă, în parte, sentinţa apelată şi, în consecinţă: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii B***** A**** şi B***** S****, în contradictoriu cu pârâţii Todea Ioan Vintilă şi T**** D*******. Obligă pârâţii să permită reclamanţilor să efectueze lucrări de amenajare a terenului aservit, prin executarea unor lucrări de nivelare şi de pavare cu pietriş, în vederea exercitării servituţii de trecere care a făcut obiectul sentinţei civile nr. 300/1979 a Judecătoriei Câmpeni, pronunţate în dosar civil nr. 139/1979. Obligă pârâţii Todea Ioan Vintilă şi T**** D******* la plata sumei de 25 lei în favoarea reclamanţilor B***** A**** şi B***** S****, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale de la fond. Obligă intimaţii Todea Ioan Vintilă şi T**** D******* la plata sumei de 350 lei în favoarea apelanţilor B***** A**** şi B***** S****, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale din apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2018.
Hotarare 493/2018 din 11.09.2018Amână pronun?area la data de 11.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018Amânat cauza la data de 4.09.2018 pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 03.07.2018Amână solu?ionarea cauzei la data de 03.07.2018, pentru a se reveni cu citarea martorului.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Amânat cauza la 12.06.2018 pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Amânat cauza la 22.05.2018 fata de cererea de amanare.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018