Dosar 10132/314/2019 din 23.10.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10132/314/2019
Data dosar:
23.10.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Condamnare

    I. Condamnă pe inculpatul A******** E***** D****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.04.2017). Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul A******** E***** D****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.04.2017). Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contope?te pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare, la care adi?ionează sporul de 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare), inculpatul A******** E***** D**** având de executat pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. Potrivit art. 45 Cod penal raportat la art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 45 Cod penal raportat la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. II. Condamnă pe inculpatul F****** A******** M*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 3 Cod penal (faptă săvâr?ită la data de 19.04.2017). Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante a închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Suceava sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Fântânele – jud. Suceava sau în cadrul Primăriei Suceava, pe o perioadă de 70 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul A******** E***** D**** la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, fiind incluse şi cheltuielile din cursul urmăririi penale. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul F****** A******** M***** la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, fiind incluse şi cheltuielile din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 14.01.2021.

    Hotarare 31/2021 din 14.01.2021
  • Sedinta din data de 29.12.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 14.01.2021. Pronunţată în publică, astăzi, 29.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2020
  • Sedinta din data de 14.12.2020 la ora 09:15

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.12.2020. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2020
  • Sedinta din data de 05.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C27
  • Amână cauza

    I N S T A N ? A În vederea aflării adevărului ?i lămurirea cauzei sub toate aspectele , Pentru a se cita martorul din lucrări Palade Marius Constantin cu mandat de aducere, Pentru a se cita inculpatul Arbureanu Eduard- Dănu? cu mandat de aducere, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 14.12.2020, ora 09.15 pentru când inculpatul F****** A******** M***** are termen în cuno?tin?ă. Se citează inculpatul Arbureanu Eduard- Dănu? cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei. Se citează martorul din lucrări Palade Marius Constantin cu mandat de aducere. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 05.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2020
  • Sedinta din data de 20.07.2020 la ora 10:25

    Complet: C27
  • Amână cauza

    I N S T A N ? A În vederea aflării adevărului ?i lămurirea cauzei sub toate aspectele , Pentru a se cita martorul din lucrări Palade Marius Constantin cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea a amenzii judiciare, Pentru a se cita inculpatul Arbureanu Eduard- Dănu? cu mandat de aducere, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 05.10.2020, ora 10.00 pentru când se citează inculpatul F****** A******** M***** are termen în cuno?tin?ă. Se citează inculpatul Arbureanu Eduard- Dănu? cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei. Se citează martorul din lucrări Palade Marius Constantin cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie , sub sanc?iunea a amenzii judiciare. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 20.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 20.07.2020
  • Sedinta din data de 30.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Termen intermediar

    În temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul 195/16.03.2020 şi având în vedere Hotărârea nr. 14/18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava, constată suspendată de drept cauza pe durata stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 17.02.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    I N S T A N ? A Pentru a se cita inculpa?ii cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei, Pentru a se efectua verificări în baza de date DEPABD ?i ANP cu privire la inculpa?i, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 30.03.2020 pentru când se citează inculpa?ii cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei. Verificarea în baza de date DEPABD ?i ANP cu privire la inculpa?i. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 17.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD