L* S********
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală cu referire la art. 203 alin. 6 Cod procedură penală, constată legalitatea şi netemeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul L* S******** (date) pe care o menţine. Menţine obligaţiile impuse inculpatului prin încheierea de şedinţă din 13 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, modificată prin decizia penală nr. 239/C din 18 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală, în sensul că pe timpul controlului judiciar inculpatul L* S******** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; Desemnează ca organ de supraveghere Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, respectiv, Poliţia comunei Moviliţa. În baza art. 215 alin. 2 lit. d Cod procedură penală, dispune ca inculpatul să respecte, pe timpul controlului judiciar următoarele obligaţii: - să nu se apropie de celălalt inculpat, respectiv Mocanu Fănel şi să nu comunice pe nicio cale în mod direct sau indirect cu acesta şi cu martorii Cristache Ionel, Chiţu Răducu Georgian, Petre Luminiţa, Neagu Tanţa, Huang Guoze ?i YeMingzhong. Face în cauză aplicarea art. 215 alin. 5 şi 7 Cod procedură penală. În baza art. 273 alin. 4 şi 5 Cod procedură penală onorariul interpretului autorizat de limbă chineză, în echivalentul a 6 ore, rămâne în sarcina statului, fiind suportate din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare, conform art. 206 Cod procedură penală. Pe fondul cauzei. Fixează termen pentru începerea cercetării judecătoreşti la 16 septembrie 2019 cu citarea inculpaţilor L* S******** şi Mocanu Fănel, părţilor civile, părţilor responsabile civilmente şi a persoanelor vătămate. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 septembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 09.09.2019