Dosar 1316/255/2018 din 18.01.2019

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1316/255/2018
Data dosar:
18.01.2019
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 10:00

    Complet: Apel 4 CA
  • Admitere apel

    Admite ca fondat apelul civil formulat de apelanta C***** T***** în contradictoriu cu intimatul ISC împotriva sentintei civile nr. 1877 din 14.11.2018 pronuntată de Judecătoria Marghita pe care o schimbă în tot, în sensul că: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Constructii - ISC în contradictoriu cu pârâta-apelantă C***** T***** ca neîntemeiată. Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată - oronariu de avocat în cuantum de 1240 lei în favoarea apelantei C***** T*****. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac de depune la Tribunalul Bihor. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin intermediul grefei instantei, azi 23 aprilie 2019.

    Hotarare 656/2019 din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Apel 4 CA
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii la dosar, amână pronunţarea în cauză la data de 23 APRILIE 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD