B***** E*********** J*********** Z******** M***** A*****
PetentE*** G** F******** S*
CreditorAdmite cererea formulată de către petentul BEJ ZORILESCU MIRCEA ADRIAN , la cererea creditoarei E*** G** F******** S*, împotriva debitorului G.M. , în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 3561 din 09.05.2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 863/320/2019, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 5.765,72 lei (compusă din suma de 5.406,04 lei reprezentând debit neachitat, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 150,68 calculate de la scadenţa obligaţiilor şi până la data de 26.11.2018, precum şi în continuare, până la plata integrală a debitului datorat, 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată). Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2019.
Incheiere de executare silita 8317/2019 din 13.11.2019