N**** I**
ContestatorÎn baza art.598 lit.d din noul Cod de procedură penală, admite contestaţia la executare formulată de condamnatul N**** I** şi în consecinţă: Conform art.72 din noul Cod penal, deduce din pedeapsa totală de 11 ani şi 4 luni închisoare, aplicată condamnatului N**** I** prin sentinţa penală nr.437/2018 a Tribunalului Galaţi şi durata executată de către condamnat de la 23.10.2015 la 17.11.2015 inclusiv şi de la 01.03.2019 la zi, respectiv 12.06.2019. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr.437/2018 a Tribunalului Galaţi. Anulează mandatul anterior emis pe numele condamnatului, cu nr.586/2018 şi dispune emiterea unui nou mandat, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Suma de 313 lei Ron, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru condamnat, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.06.2019.
Hotarare 255/2019 din 12.06.2019Amână pronun?area în cauză la data de 12.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2019în vederea ataşării dosarului de fond, termen la data de 05.06.2019
Incheiere de sedinta din 08.05.2019