C******** A** V*******
InculpatB***** D*****
Parte civilăÎn baza art. 257 alin.1 ?i 4 Cod penal rap. la art.193 al.2 Cod penal , cu aplicarea art.396 alin.(10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Comori?an Vasilică , pentru săvârşirea infracţiunii de ,,ultraj ”, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În temeiul art.67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului Comori?an Vasilică, cu datele de identificare de mai sus, ca pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului Comori?an Vasilică, cu datele de identificare de mai sus, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul Comori?an Vasilică ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedin?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit.b Cod penal impune inculpatului Comori?an Vasilică obligaţia de a urma un curs de reintegrare socială derulat de serviciul de proba?iune ori organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală, art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Comori?an Vasilică, cu datele de identificare de mai sus, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Consiliului Local al ora?ului Chi?ineu Cri? sau al comunei Greci jud. Mehedin?i consilierul de probaţiune pe baza evaluării iniţiale urmând a decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în prezenta sentinţă inculpatul urmează să execute obligaţia şi tipul de activitate. În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, şi art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului Comori?an Vasilică asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal; atenţionând inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 7 alin. 1 şi art. 3 din Legea nr. 76/2008, cu referire la pct. 23 din anexa aceleiaşi legi, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Comori?an Vasilică cu datele de identificare de mai sus, în vederea stabilirii şi stocării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, prelevare ce se va face în conformitate cu art. 5 şi art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008, inculpatul Comori?an Vasilică cu datele de identificare de mai sus, va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art.397 alin.(1) rap. art.19 şi art.20 Cod procedură penală admite în parte ac?iunea civilă exercitată de partea civilă B***** D***** ?i obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1000euro cu titlu de daune morale. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul Comori?an Vasilică la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 700lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei prezentei hotărârii judecătoreşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2019.
Hotarare 201/2019 din 06.11.2019AP 6.11.2019 avand nevoie de timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019