S* W**** E*** S**
ReclamantU******* A************ T********** P****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta WOREN EXIM SRL la data de 22.01.2020. Dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Sentinţei nr. 970/CA/2019 din data de 21.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1842/111/2019. Înlătura omisiunea din dispozitiv în sensul că după alineatul 5 se introduce un alineat cu următorul cuprins: „Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bihor.” Prezenta încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bihor. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 23.01.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.01.2020Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta WOREN EXIM SRL în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA PALEU. Constată prescris dreptul pârâtei de a stabili în sarcina reclamantei obligaţii fiscale constând în taxă pe clădire şi taxă pe teren pentru anul 2013, poziţiile 10-14 din Decizia de impunere nr. 1974/15.03.2019. Anulează taxa pe clădire şi taxa pe teren din Decizia de impunere nr. 1974/15.03.2019, astfel: - poziţia 10 din decizia de impunere, cu privire la taxa aferentă anului 2013 şi cu privire la accesoriile de 31887,43 lei; - poziţia 11 din decizia de impunere, cu privire la taxa aferentă anului 2013 şi cu privire la accesoriile de 4863,09 lei; - poziţia 12 şi poziţia 13, în întregime; - poziţia 14, cu privire la taxa aferentă anului 2013 şi cu privire la accesoriile de 1083,86 lei. Pârâta va calcula taxa pe clădire de la poziţiile 10 şi 11 din decizia de impunere şi taxa pe teren de la poziţia 14, ţinând cont de prezenta hotărâre. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1410 lei cheltuieli de judecată. Pronunţată azi, 21.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 970/2019 din 21.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 21.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019Având în vedere cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul pârâtului.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019În vederea completării probaţiunii cu înscrisuri de către reclamant şi pârât
Incheiere de sedinta din 19.09.2019