Dosar 2072/307/2015/a1 din 10.07.2019

cerere de ajutor public judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2072/307/2015/a1
Data dosar:
10.07.2019
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
cerere de ajutor public judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.10.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.6N - apel dr.comun,f.f,minori fam
  • Alte soluţii

    Admite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către petenta M.M.C. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 3952 lei datorate de petenta M.M.C. pentru apelul declarat în dosarul nr.2072/307/2015 lei în 12 rate lunare, a câte 329,33 lei fiecare, cu scadenţa în data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna octombrie 2019 şi până la plata efectivă. Respinge cererea pentru scutirea şi reducerea plăţii taxei judiciare de timbru. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se va depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 01.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere finala dezinvestire din 01.10.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.6N - apel dr.comun,f.f,minori fam
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea soluţiei la 01.10.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD