T******** G*******
ContestatorI************ L**
IntimatRespinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată. Respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, ca neîntemeiat. Obligă contestatorul să achite către BEJ Predescu Narcis suma de 84 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate pentru transmiterea fotocopiei dosarului de executare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 15.09.2020.
Hotarare 5264/2020 din 15.09.2020Faţă de cererea de amânare formulată de contestator, având în vedere că reprezentantul convenţional al acestuia nu se poate prezenta la acest termen.
Incheiere de sedinta din 04.08.2020În temeiul art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Pune în vedere contestatorului să precizeze cuantumul sumei cu privire la care solicită întoarcerea executării silite şi să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente în cuantum de 50 de lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5000 de lei sau a taxei judiciare de timbru de 300 de lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5000 de lei, potrivit art. 10 alin. 4 din O.U.G. 80/2013, cu menţiunea că are dreptul de a formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare şi posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicare. Dispune emiterea unei adrese către executorul judecătoresc pentru a preciza cuantumul sumelor executate silit în dosarul de executare nr. 1369/2019, cu depunerea documentelor justificative în acest sens. Acordă termen de judecată la data de 04.08.2020, ora 08.30 în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cu menţiunea că dosarul va fi strigat în intervalul orar 08.30-09.00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 14.07.2020.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020Amână pronunţarea la data de 14.07.2020. Pronunţată astăzi, 30.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2020Amână pronunţarea la data de 30.06.2020. Pronunţată astăzi, 16.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Suspendat de drept, pe toată perioada stării de urgenţă, în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Rezolutie din 07.04.2020În vederea emiterii adreselor către BCR şi Secapital.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Având în vedere forma de protest adoptată prin Hotărârea Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti nr. 3 din data de 31.01.2020 constând în suspendarea activităţii de judecată începând cu data de 03.02.2020, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Pentru ca intimata să îndeplinească obligaţiile stabilite în sarcina sa.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020