A************ R******** A F********* P****** C**** A******* S****
ReclamantR***** C**** C*********
IntimatAdmite cererea formulată de reclamanta , cu sediul în , în contradictoriu cu pârâtul , CNP cu domiciliul în şi reşedinţa în , , având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 91.925 lei cu titlu de prejudiciu, cu accesoriile aferente calculate potrivit legislaţiei fiscale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Zalău. Pronunţată azi, 29.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1939/2019 din 29.11.2019Amana pronuntarea la data de 29.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe. Pronunţată în sedinţa publică din 15.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2019Amana pronuntarea la data de 15.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în sedinţa publică din 01.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2019Amana pronuntarea la data de 01.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Pronunţată în sedinţa publică din 22.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2019