P******** V*****
InculpatS*** I******** G** S***** - P******* O*****
Parte civilăN***** V***** E****
Parte civilăN*** O*****
Parte civilăÎn baza art. 228 alin. 1 şi art. 229 alin.1 lit. b, c şi d) şi alin.2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea disp. art. 396 alin.10 C.proc.pen., a art. 41 alin.1, art. 43 alin.5 şi art. 79 alin.3 C.pen. condamnă pe inculpatul P******** V*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Mioveni la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furtul calificat. Deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare perioada în care inculpatul a fost privat de libertate, respectiv intervalul 11.07.2019 – prezent. Dispune executarea restului de pedeapsă, rămas în urma deducerii perioadei în care inculpatul a fost privat de libertate, în condiţiile art. 60 C.pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, termenul urmând a curge de la momentul executării pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Admite acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate SC Intercont GSM SRL, N***** V***** E**** şi N*** O***** şi pe cale de consecinţă: Obligă inculpatul la plata în favoarea persoanei vătămate SC Intercont GSM SRL a sumei de 19.456,61 lei reprezentând prejudiciu material. Obligă inculpatul la plata în favoarea persoanei vătămate N***** V***** E**** a sumei de 700 lei reprezentând prejudiciu material. Obligă inculpatul la plata în favoarea persoanei vătămate N*** O***** a sumei de 650 lei reprezentând prejudiciu material. În baza art. 399 alin.1 C.proc.pen. rap. la art. 208 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P******** V*****, măsură pe care o menţine. În baza art.274 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 3500 lei în faza de urmărire penală şi 1000 lei cheltuieli judiciare, în faza de judecată. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Nina Cursaru, în sumă de 868 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.10.2019, orele 10,10.
Hotarare 209/2019 din 17.10.2019