A******** D* P********** B** 1*** S*****
ReclamantS********** S***** S*******
PârâtAdmite excepţia perimării cererii, excepţie invocată de instanţă. Constată perimată cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 24.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5073/2021 din 24.06.2021În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor ce au fost puse în sarcina acesteia de către instanţă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 21.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 21.05.2020Termen preschimbat