D*** R***** F*******
ReclamantI********* P*********** S******** P***** C******** R**** P****** D* C******** Ş* Î************ V*******
PârâtRespinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul DANE ROBERT-FELICIAN, în contradictoriu cu INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢUL HUNEDOARA –Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor,ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Hunedoara, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în data de 18 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 187/2021 din 18.03.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronun?area la data de 18.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2021Pentru a da posibilitate părtilor sa depuna concluzii scrise, amana pronuntarea la data de 04.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2021La solicitarea reclamantului, acordă termen pentru dezbaterea concluziilor pe fond
Incheiere de sedinta din 16.12.2020în vederea emiterii unei adrese către pârât
Incheiere de sedinta din 18.11.2020în vederea emiterii unei adrese către pârât
Incheiere de sedinta din 07.10.2020pentru comunicarea înscrisurilor depuse de reclamant la acest termen cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 26.08.2020pentru administrarea probelor, amână cauza la data de 26.08.2020, ora 09.00, sala 120.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Suspendat de plin drept în baza art.63 al.11 Cap.7 Anexa 1 din Decretul privind prelungirea stării de urgentă pe teritoriul României nr.240/14.04.2020.
TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 14.05.2020.
Preschimbă din oficiu termenul de judecată de la data de 19.03.2020, ora 11:00, la data de 14.05.2020, ora 11:00. Dispune încunoştinţarea părţilor conform art. 241 alin. 3 c.pr.civ şi citarea acestora pentru noul termen acordat. Dată în camera de consiliu ?i pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Pentru respectarea Hotărârii nr. 2/22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara, menţinută prin Hotărârea din 31.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara, si raportat la faptul că prezenta cauză nu prezintă caracter urgent, amână cauză la 19.03.2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020emiterea unei adrese către pârât pentru a indica dacă a primir vreun răspuns de la autorităţile din Texas
Incheiere de sedinta din 12.12.2019faţă de înscrisul depus de către reclamant şi faţă de solicitarea acestuia în vederea acordării unui nou termen de judecată, pentru a se ajunnge la o înţelegere pe cale amiabilă cu pârâtul
Incheiere de sedinta din 31.10.2019pentru comunicarea cererii de modificare a ordonanţei preşedinaţiale şi a interogatoriului cu pârâta, şi în vederea emiterii unei adrese către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019