A** C********* E******
ReclamantI** N******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”, formulată de reclamantul Constantin Emilian Ana, în contradictoriu cu pârâtul I** N******. Constată că pârâtul a încălcat dreptul reclamantului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine. Dispune obligarea pârâtului la încetarea încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine şi interzicerea pe viitor a acestei fapte ilicite. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 5000 lei reprezentând daune morale pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la dezactivarea contului de pe reţeaua de socializare Facebook. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi data de 26.06.2019.
Hotarare 758/2019 din 26.06.2019Amână pronunţarea la data de 26.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2019Pentru a se preciza cererea de chemare în judecată în sesul dacă reclamant este persoana fizică Constantin Ana Emilian sau persoana juridică UAT Pucioasa, prin reprezentant legal primar, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019