B***** G*** C*********
PetentE*** E****** S*** C* S***** P******** A***
CreditorH******** S******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea ENEL ENERGIE SA prin Biroul Executorului Judecătoresc „Guli Constantin”, în contradictoriu cu debitorul HODOROGEA STĂNICA. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei ENEL ENERGIE SA împotriva debitorul HODOROGEA STĂNICA, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1136F din 17.08.2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. 1745/98/2016/a1, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma de 319.005,88 lei, reprezentând pasivul debitoarei SC Validan Industrie SRL, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează Biroul Executorului Judecătoresc „Guli Constantin” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.09.2019. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1136F din 17.08.2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. 1745/98/2016/a1, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1454/2019 din 25.09.2019