P***** A**
InculpatP***** F*****
Parte vătămatăCondamnă inculpata P***** A**, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a C.pen, la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatei P***** A** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatei P***** A** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata P***** A** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Constată că persoana vătămată P***** F***** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, suma de 1.254 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Candrea Gabriela din cadrul Baroului Suceava, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. 2049/13.08.2019 (f. 221 ds. up.), rămâne în sarcina statului şi va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, suma de 627 lei aferentă camerei preliminare şi suma de 217 lei, reprezentând 25% din suma de 868 lei aferentă fondului cauzei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu Nedelcu Luminiţa pentru inculpata P***** A**, conform delegaţiei nr. 2606/04.10.2019 (f. 11 ds. cameră preliminară), rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata P***** A** la plata către stat a sumei de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 5.500 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.10.2021.
Hotarare 334/2021 din 11.10.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 11.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 05.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.09.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 21.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.09.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 07.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.08.2021.
Incheiere de sedinta din 25.08.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 25.08.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.07.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 30.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei, persoanei vătămate şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 22.06.2021. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.06.2021.
Incheiere de sedinta din 16.06.2021Admite cererea formulată de Şerban Diana, pentru inculpata P***** A**. Revenirea cu adresă către Institutul de Medicină Legală Iaşi, în vederea înaintării chestionarelor PA şi WM privind pe inculpata P***** A**, astfel cum au fost solicitate prin adresa instanţei din data de 08.04.2021. Amână cauza pentru data de 16.06.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.05.2021.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021Admite cererea formulată de Şerban Diana, pentru inculpata P***** A**. Emiterea unei adrese către IML Iaşi în vederea comunicării în ce a constat examenul psihologic despre care se face referire la punctul 5.1 din raportul de expertiză medico-legală nr. 20240 din data de 13.10.2020, iar în situaţia în care s-au efectuat testele PA şi WM indicate la acelaşi punct, înaintarea acestora la dosarul cauzei, precum şi comunicarea numelui psihologului care a efectuat examinarea psihologică menţionată în situaţia în care la efectuarea acestui examen a participat un psiholog. Amână cauza pentru data de 24.05.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 07.04.2021.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Pune în vedere avocatului ales Şerban Diana, pentru inculpată P***** A** să prezinte martorii Ţăranu Cristina şi Coca Maria, fără a mai fi citaţi. Amână cauza pentru data de 07.04.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.03.2021.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Prorogarea punerii în discuţie a cererii de probe formulată de inculpata P***** A** prin apărător ales. Pune în vedere inculpatei P***** A**, prin apărător ales să prezinte martorii Ţăranu Cristina şi Coca Maria, fără a mai fi citaţi. Amână cauza pentru data de 10.03.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.02.2021.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Admite cererea formulată de avocat Şerban Diana pentru inculpata P***** A** de amânare a cauzei. Citarea martorei Candrea Elena. Amână cauza pentru data de 10.02.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 13.01.2021.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Amână cauza la data de 13.01.2021, ora 09:00, completul C4F, pentru când va fi citată martora Candrea Elena cu mandat de aducere, pentru celelalte părţi având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Prorogă punerea în discuţie a obiecţiunilor formulate de inculpată, prin apărător, precum şi cererea de probe pentru următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Citarea martorilor Candrea Elena şi Doroftiese Elena, în vederea audierii acestora. Amână cauza pentru data de 25.11.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28.10.2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Repetarea procedurii de citare cu martora Tărniceru Camelia, lipsă la acest termen, precum şi cu martorul prezent Dranca Şofron, Amână cauza pentru data de 28.10.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30.09.2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Repetarea procedurii de citare cu martora Tărniceru Camelia şi citarea martorului Dranca Şofron. Amână cauza pentru data de 30.09.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.08.2020.
Incheiere de sedinta din 12.08.2020Emiterea unei adrese către Institutului de Medicină Legală Iaşi prin care se vor comunica obiectivele la care urmează a se răspunde urmare a expertizei medico-legale psihiatrice ce se va efectua, respectiv: 1. Să se stabilească care este starea actuală de sănătate psihică a inculpatei; 2. Să se stabilească dacă la momentul săvârşirii infracţiunii, la data de 09.08.2019, inculpata s-a aflat în stare de tulburare psihică şi/sau a acţionat cu discernământ; 3. În cazul în care inculpata suferă de o boală psihică, să se precizeze ce măsuri cu caracter medical se impun în cauză şi în ce scop. În acest sens, se vor comunica datele de contact ale inculpatei şi se va pune la dispoziţia acestei instituţii documentaţia necesară existentă la dosarul cauzei, stabilind contravaloarea acestei expertize în sarcina inculpatei. Recitarea martorei Tărniceru Camelia şi citarea cu mandat de aducere a martorului Lăstun Florin. Amână cauza pentru data de 12.08.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 15.07.2020.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Amână cauza pentru data de 15.07.2020, ora 10:00, complet C4F, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Citarea primilor doi martori din lucrări, respectiv Lăstun Florin şi Tărniceru Camelia. Admite cererea formulată de inculpata P***** A** prin avocat ales Şerban Diana de realizare a unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de Medicină Legală Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 01.07.2020.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Suspendat de drept pe perioada stării de urgenţă, în temeiul art. 43 alin.2 din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Termen preschimbat la data 06.05.2020, conform rezoluţiei din data de 17.03.2020.
Prorogă discutarea probei cu expertiza medico legală psihiatrică pentru următorul termen de judecată. Admite cererea de audiere a doi martori în cirsumstanţiere, respectiv Ţăranu Cristina şi Coca Maria şi pune în vedere inculpatei, prin apărător, ales, să asigure prezenţa acestor aîn instanţă în vederea audierii. Amână cauza şi acordă termen la data de 25.03.2020, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Se vor cita primii doi martori din lucrări, respectiv Lăstun Florin şi Tărniceru Camelia, la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.02.2020.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 26.02.020, pentru când se va repeta procedura de citare cu persoana vătămată, inculpata primind termenul în cunoştinţă. . Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.01.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Admite cererea de amânare formulată de doamna avocat Şerban Diana. Amână cauza şi acordă termen la data de 29.01.2020, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.01.2020.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020