S****** A**** D******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 634/P/2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, privind inculpatul SIMESCU AUREL-DUMITRU, trimis in judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infrac?iunii de „colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", infracţiune asimilată celor de contrabandă, faptă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006(denumita în continuare infracţiunea de contrabanda), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul SIMESCU AUREL-DUMITRU. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara527/2019 din 06.09.2019